Membru din: Dum 15 Iul, 2007 20:32 Mesaje: 7716 Locaţie: Timisoara
|
Singuratatea hraneste credinta in supranatural
Conform rezultatelor unui studiu nou, persoanele care se simt singure, sunt mult mai dispuse sa creada in supranatural, fie el Dumnezeu, ingeri sau miracole. Oamenii s-au dezvoltat ca si fiinte sociale, asa incat singuratatea, de cele mai multe ori, ii sensibilizeaza intr-o forma sau alta. Viata in grup era o conditie pentru asigurarea supravietuirii si a sigurantei in cazul stramosilor ancestrali. Pe de alta parte, izolarea completa era pentru aceeasi oameni o cale sigura spre moarte, este de parere Nicholas Epley, cercetator la University of Chicago si coordonator al studiului de fata. In timp ce viata in grup nu mai este o conditie esentiala pentru supravietuire, in cazul omului modern, sentimentul de apartenenta si conexiune sociala, au ramas un aspect suficient de important. Izolarea si sentimentul de singuratate sunt conditii dureroase din punct de vedere emotional pentru oameni, a spus Epley, si ar putea afecta deopotriva sanatatea fizica si psihica a omului. “A fi izolat social pur si simplu nu este bine pentru tine” a adaugat acesta. Cand oamenii se simt singuri, acestia incearca sa reinnoade vechi prietenii, sa caute altele noi sau, conform sugestiilor oferite de noul studiu, incearca noi conexiuni prin “animarea” computerelor, a masinilor sau animalelor preferate, eventual prin intensificarea credintei in evenimente supranaturale sau “figuri” religioase. In cadrul studiului, detaliat in numarul din februarie al revistei Psychological Science, echipa lui Epley a incercat sa induca sentimentul de singuratate in cazul oamenilor, pentru a vedea cum acest sentiment afecteaza modul in care percepeau animalele sau credinta in figuri religioase. In cadrul unuia dintre experimente, elevilor de liceu li s-au aratat videoclipuri in care li se cerea sa incerce sa empatizeze cu protagonistul filmului cat de bine puteau, pentru a ii determina pe acestia, sa experimenteze trei stari emotionale. Unuia dintre grupuri li s-a aratat un clip al filmului “Cast Away”, pelicula in cadrul careia personajul principal este jucat de Tom Hanks, care naufragiaza pe o insula indepartata, pentru a le induce sentimentul de izolare. Celui de-al doilea grup li s-a aratat un clip din thriller-ul “The Silence of the Lambs” pentru a le induce sentimentul de frica. Al treilea grup a fost grupul de control si a trebuit sa urmareasca un clip din comedia “Major League.” Toate cele trei grupuri au fost apoi solicitate sa descrie un animal pe care il aveau sau pe care il cunosteau bine si sa aleaga trei trasaturi care il descriau mai bine dintr-o lista data. Lista a inclus si trasaturi antropomorfice, legate de conexiunile sociale (empatic, ganditor) sau simple descrieri comportamentale- agresiv, energetic, fricos. Participantii din primul grup au fost mult mai dispusi sa descrie animalul prin utilizarea trasaturilor antropomorfice decat cei din grupul al doilea sau din grupul de control. De asemenea, toate cele trei grupuri au fost solicitate sa isi califice credinta in fantome, ingeri, diavol, miracole, blesteme si Dumnezeu, utilizand o scara data. Cei din primul grup s-au dovedit mai increzatori in acesti agenti supranaturali. In cadrul altei parti a studiului, Epley si colegii sai le-au cerut participantilor de la University of Chicago, sa completeze un chestionar de personalitate spunandu-le totodata, ca raspunsurile vor fi inregistrate de un computer care le va genera o predictie in viitor. Jumatate dintre participanti au primit informatii care descriau un viitor in care erau singuri in timp ce a doua jumatate au primit informatii care ii descriau conectati social pentru tot restul vietii. “Am incercat sa le manipulam sentimentul de singuratate, sa ii facem sa se simta singuri” a declarat Epley. Participantii erau apoi solicitati sa descrie masura in care credeau in aceeasi agenti supranaturali. Cei din “grupul singuraticilor” au declarat credinte mult mai puternice in acesti agenti in comparatie cu cei din “grupul conectatilor social”. Aceeasi masura a trebuit catalogata de subiecti si inainte de a li se prezice viitorul. Cei care au declarat o credinta puternica in Dumnezeu la primul test, s-au declarat si mai increzatori dupa “predictiile intr-o viitoare viata singuratica”. “Rezultatele arata ca inducerea sentimentului de singuratate in cazul oamenilor, ii face pe acestia sa devina mult mai religiosi” a declarat Epley pentru LiveScience. A avea animale de casa sau credinte sau practici religioase, sunt amandoua cunoscute pentru faptul ca potenteaza starea de bine, insa nu se stie exact de ce anume, a spus Epley. Epley si colegii sai planuiesc sa duca studiul mai departe pentru a vedea daca antropomorfozarea animalelor sau credinta in agenti supranaturali antropomorfozati sunt responsabile pentru indepartarea sentimentului de singuratate. “Exista consecinte pozitive, in ce priveste sanatatea, din faptul ca suntem conectati cu alti oameni si aceleasi beneficii apar din conexiunea cu animalele si agentii religiosi deopotriva.” a declarat Epley. Sursa: www.livescience.com
_________________

|
|